Biserica medievală din Micăsasa
Biserica medievală din Micăsasa
Foto: Mihai Andrei
Biserica este datată în secolul XIII cu mențiunea că edificiul a fost refăcut în veacurile XIV – XV și transformat în secolul al XVIII-lea. În „Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu”, se menţionează că în secolul al XIV-lea s-a ridicat o bazilică gotică. În cor se păstrează bolta gotică pe nervuri, o nişă sacramentară şi o sedilia, ce trădează caracteristici ale goticului târziu. În secolul XVII biserica este deja parţial în ruină, iar în secolul XVIII, din nava centrală nu mai stă în picioare decât zidul de sud. În 1796, când comunitatea luterană se stinge, patrimoniul bisericii este împărţit între comunităţile catolică şi reformată. Astfel, în anul 1877 se constată că în corul vechii biserici se celebrează liturghia catolică, iar în partea de vest a vechiului edificiu se ţine slujba calvină”.
Lăcașul de cult este folosit și în prezent ca biserică reformată și jumătate ca biserică romano-catolică.
În corul bisericii medievale (actuala parte catolică a edificiului) se păstrează bolta pe ogive, tabernacolul și sedilia, toate caracteristice stilului gotic.